Home Principale Gorj Imagini! Comoara din pădurile Gorjului! Zeci de monede din aur și argint...

Imagini! Comoara din pădurile Gorjului! Zeci de monede din aur și argint descoperite de un arheolog amator

Mihai Radu Drăgan, un gorjean pasionat de arheologie, a descoperit, zilele acestea, un importat tezaur numismatic. Concret, 41 monede de 100 de para, un taler bavarez, 7 monede spaniole de 8 reali, 3 ducați olandezi, unul bavarez și unul venețian, din secolul al XV-lea. Întreaga comoară a fost predată, luni, Direcției Județene pentru Cultură Gorj.

 

 

”Ulcica și fundița pandurului
La detecție pe un deal, într-o pădure, lângă o culme : un semnal. A ieșit o monedă de argint mai întâi, am verificat groapa și mai erau. Am continuat să sap și tot ieșeau monede. Păreau a fi de bronz. Și fragmente de ceramică. Atunci mi-am dat seama ce găsisem de fapt. Am adunat tot și la o ultima verificare a pământului extras am găsit un fișic de cânepă, fusese scos la prima lopată cu prima monedă. Nu am încercat să-l deschid, l-am luat și am plecat acasă. A fost cea mai scurtă zi a mea la detecție.
Acasă am pus la curățat totul și atunci am observat ca nu era nimic de bronz: totul era de argint. Niște mamuți de monede. între 26 si 32 de grame fiecare. Apoi am luat fișicul. Aveam o bănuială ce ar putea fi înăuntru: ce ar avea tratament preferențial într-o ulcică cu arginți? Era legat cu o ață tot de cânepă, avea și fundiță. Și fundița s-a desfăcut, firul ce părea așa de fragil a rămas întreg după ce a stat peste doua veacuri în pământ, ăsta a fost cel fascinant moment din întreaga aventură. Înăuntru, așa cum bănuiam, erau cinci bănuți de aur.
62 de monede au fost. Cele mai recente din 1821: un taler și un ducat (ducatul bătut în Alba Iulia, mai mult ca sigur cu aur din Apuseni ) de aici am scos și titlul: Gorj, 1821…
În definitiv e important ce vreau eu să cred decât orice alte argumente dacă ar fi.
Totul, inclusiv și interpretarea mea istorică cu panduri, predat astăzi la DJC Gorj”, a relatat arheologul amator.

Galerie foto: