Imagini! Poliția Română achită milioane de euro pentru ”ghete de intervenție” care s-au deteriorat rapid

Sindicatul Europol continuă să prezinte deficiențele echipamentului, component al noii uniforme, primit de polițiști în ultimele luni. Astfel, Poliția Română va achita aproximativ 6,4 milioane de euro pentru 60.000 de perechi ”ghete intervenție”, încălțări care s-au deteriorat vizibil doar după două luni de purtare.

 

529 lei este prețul plătit de Poliția Română pentru fiecare dintre cele peste 60.000 de perechi care vor ajunge la polițiști cu sub denumirea de <<ghete intervenție>>. În imagini puteți vedea cum arată încălțămintea după 2 luni de purtare. Rezistența la uzură este extrem de scăzută. Statura ghetei dispare după primele utilizări. Iar cu privire la materialele folosite avem mari dubii că acestea corespund cu cele din caietul de sarcini.
La o primă socoteală, numai pentru acest element de încălțăminte <<ghete intervenție iarnă>>, producătorul va primi aproximativ 6,4 mil euro, și asta în condițiile care mai avem și <<ghete intervenție vară>>, <<pantofi intervenție iarnă>>, <<pantofi intervenție vară>>, <<pantofi piele vară>>, <<pantofi piele iarnă>>, <<ghete piele>>, <<cizme piele>>. Doar dacă adunăm prețurile pentru fiecare pereche de încălțăminte dintre cele enumerate mai sus, valoarea este de 3012 lei/polițist. Și asta pentru că, este mai <<profitabil>> pentru unii să înfunde polițistul cu 8 perechi de încălțăminte decât să cumpărăm 2 perechi de calitate care sunt versatile și permit utilizarea pe toată durata anului”, au precizat sindicaliștii. 

REACȚIE POLIȚIA ROMÂNĂ

În urma semnalărilor realizate de unele sindicate și a informațiilor apărute în spațiul public, pe parcursul săptămânii trecute, reprezentanții Inspectoratului General al Poliției Române au solicitat celor 42 de unități teritoriale de poliție (DGPMB și IPJ-uri) să transmită dacă au semnalări din partea polițiștilor, cu privire la noua uniformă. După primirea informărilor, reprezentanții I.G.P.R. au convocat reprezentanții operatorilor economici, pentru prezentarea aspectelor semnalate, solicitându-le schimbarea elementelor de uniformă, având în vedere că acestea sunt în perioada de garanție. De asemenea, echipamentele vor fi evaluate într-un laborator de specialitate”, a transmis, luni, IGPR.

IMAGINI: 

Articolul precedentMeteo Oltenia: Vremea rămâne geroasă. Când începe să se încălzească
Articolul următorU Craiova l-a transferat pe mijlocașul Giovanni Piccolomo