O tânără studentă din Craiova s-a aruncat vineri de la etajul al treilea al blocului în care locuiește. Mama acesteia a încercat minute în șir să își țină copila de mână, să nu se prăbușească, însă, în cele din urmă, fata a scăpat în gol, lovindu-se în cădere de un aparat de aer condiționat. Vecinii care se alertaseră au reușit să împiedice izbirea de caldarâm folosind un cearșaf.
‘‘În cursul acestei zile (vineri n.red.), polițiști din cadrul Secției 4 Craiova au fost sesizați cu privire la faptul că o tânără amenință să se arunce din apartamentul unui bloc din Craiova. La fața locului au ajuns echipajele de poliție, care au constatat faptul că o tânără de 24 de ani, din Craiova, s-ar fi aruncat de la etajul 3 al blocului în care locuiește împreună cu mama sa. Mama acesteia ar fi încercat să o împiedice să se arunce de la etaj. Tânăra a fost transportată conștientă la spital”, a arătat IPJ Dolj.
Fata a fost preluată salvatori, echipaje care au ajuns că întârziere la fața locului din cauza faptului că prietenul fetei, precipitat, a dat o adresă greșită autorităților. Partenera sa îi spusese că ea și mama sa au fost violate cu o seară înainte, afirmație negată de mamă, femeia precizând că fiica sa trece printr-o depresie.
Capturi video: adevărul.ro