Imagini. Umiliți la Constanța, Tibi Bălan a demisionat! Circul foamei de la Pandurii se apropie de sfârșit

Pandurii Lignitul Târgu Jiu a devenit sub comanda lui Tiberiu Bălan o formaţie cu care se face golaveraj. Declaraţiile optimiste ale tânărului fost fotbalist pus pe bancă la Pandurii nu îşi găsesc nici măcar elemente justificative, întregul lor fiind în totală contradicţie cu ceea ce se întâmplă pe teren. La Constanţa, Pandurii a fost praf şi pulbere, nici nu se poate vorbi despre un joc al gorjenilor, termenul în sine presupunând minime atribute. Cu o echipă parcă ameţită intenționat înainte de meci, apărarea s-a trezit în pumni încă din minutul 3, atunci când arbitrul a acordat penalty pentru gazde, în urma unui fault clar asupra lui Alex Stoica. Şi pumnii au tot continuat, băieţii care au purtat emblema clubului Pandurii pe piept au primit dreptul de a privi cerul și a respira în minutul 38, atunci când scorul era deja 5-0 pentru gazde. Restul meciului nu a mai contat, încă există un cod nescris al fotbaliştilor care se mai respectă în astfel de situaţii. După terminarea partidei, Tibi Bălan și-a anunțat demisia.

Pe de altă parte, şefii din club trebuiau să ştie că urciorul nu merge de multe ori la apă. Cu un Bogoi fără multe diplome şi ifose de Capello, la Pandurii s-au tot inventat jucători şi rezultate, însă toate au o limită. Nici minunile nu ţin la nesfârşit, iar astăzi Pandurii este ciuca bătăilor, cu 7 puncte după 16 etape.

Golurile:

min. 3 * 1-0 Bodo Kanda înscrie de la 11 metri, după ce Alexandru Stoica este faultat în careu

min. 10 * 2-0 Ionuț Stoica marchează din apropierea liniei porții

min. 13 * 3-0 Alexandru Stoica trimite și el mingea în poartă, după ce contribuise decisiv la golurile anterioare

min. 32 * 4-0 Cruceru mărește proporțiile scorului din penalty. Gabriel Vișan, autorul faultului, este eliminat.

min. 38 * 5-0 Madikaba Doumbia șutează din interiorul careului, minge ce se duce în plasa porții lui Cotolan.

Pandurii: M. Cotolan – Rob. Bratu, D. Ciobanu. Oiță (cpt.), Vișan, P. Popescu, Lu Luyefeng, Al. Dinu, Trașcă, Rasoveanu, Takahashi

Rezerve: Dinu, P. Chiș, Vasilescu, Nichifor, Nic. Cotolan, I. David, Șendroiu

Antrenor: Tiberiu Bălan

 

Articolul precedentBaschet: CSM Târgu Jiu – CSM Mediaș, sâmbătă, la Sala Polivalentă
Articolul următorEvenimente rutiere la Târgu Jiu. Au intervenit salvatorii ISU