Împăcarea părților nu mai înlătură răspunderea penală, în cazul violenței domestice

 

Autorii actelor de violență în familie nu vor mai scăpa de pedeapsă, chiar daca va interveni împăcarea părților. Urmărirea penală poate fi declanşată din oficiu în cazul violenţei domestice.

Un proiect de lege adoptat, marți, de Camera Deputaților are ca obiect de reglementare modificarea art.199 alin.(2) din Legea nr.286/2009, în sensul stabilirii că, în cazul infracţiunilor prevăzute la art.193 – Lovirea sau alte violenţe şi la art.196 – Vătămarea corporală din culpă, săvârşite asupra unui membru al familiei, împăcarea să nu mai înlăture răspunderea penală, aşa cum este reglementat în prezent.

Potrivit documentului, în cazul infracţiunilor prevăzute în art. 193 şi art. 196 săvârşite asupra unui membru de familie, acţiunea penală poate fi pusă în mişcare şi din oficiu”.

Proiectul de lege a fost inițiat de deputatul PNL Adriana Săftoiu, iar legea merge la promulgare.

 

Articolul precedentSe închide chioșcul PSD Gorj pentru parlamentare: Printre mușterii, Mihai Gherghe și Elvira Șarapatin
Articolul următorBogdan Bejinaru, viitor viceprimar de Târgu Jiu: Nu sunt omul care să arunce vorbe goale