Important! Limitele de consum la gaze, prevăzute cu compensare, variază de la lună la lună.

 

Potrivit OUG 118/2021, schema de compensare a facturilor în perioada rece le vizează doar pe cele la curent electric și gaze naturale, indiferent de tipul de factură – estimat sau regularizare.

Compensarea facturilor la electricitate și gaze naturale acoperă perioada cuprinsă între noiembrie 2021 și martie 2022.

Beneficiar va fi orice consumator casnic, cu condiția să se încadreze în anumite limite de consum stabilite de autorități și să nu beneficieze de ajutorul pentru consumatorul vulnerabil, respectiv de ajutorul pentru încălzire sau suplimentul financiar lunar pentru energie.

Compensarea facturilor se face în funcție de tipul de consum vizat. Astfel, clienții casnici de energie electrică vor beneficia de o compensare în sumă fixă de până la 0,21 lei/kWh, în timp ce, la gazele naturale, ajutorul de la stat va fi de 25% din valoarea facturii lunare din perioada noiembrie – martie.

Dacă în cazul electricității, lucrurile sunt simple, adică limita de consum este aceeași pentru fiecare dintre cele cinci luni de sezon rece, ceea ce înseamnă că limita lunară de consum este de cel mult 200 de kWh, în cazul gazelor naturale, limita de consum variază de la o lună la alta. Mai exact, limitele de consum de gaze naturale aplicabile pentru fiecare lună din perioada de compensare 1 noiembrie 2021 – 31 martie 2022 sunt:

  – 150 m3 – noiembrie;

  – 250 m3 – decembrie;

  – 250 m3 – ianuarie;

  – 200 m3 – februarie;

  – 150 m3 – martie.

Dacă se depășesc aceste valori lunare, nu se mai primește compensarea?

Potrivit schemei de compensare prevăzută de OUG 118/2021, este acceptabilă și se decontează o marjă favorabilă de consum corespunzătoare unei depășiri lunare a limitelor de consum stabilite (…) cu maximum 10%, aplicată la limita lunară stabilită.

Articolul precedentRadu Miruță: PNL s-a înțeles cu PSD. USR va intra în opoziție
Articolul următorMario Găman este așteptat la Pandurii, dar Cojocaru nu dă semne că vrea să își ia catrafusele