Direcția Regională de Drumuri și Poduri Craiova anunță că, zilele acestea, se desfășoară lucrări pe DN 66 Defileului Jiului. Drumarii precizează că se efectuează ”rănguirea” versanților.
”Echipele specializate îndepărtează pietrele instabile de pe versanți, pentru a preveni căderile de bolovani pe carosabil – un pericol constant în această zonă montană. Aceste lucrări sunt necesare pentru protejarea vieților și a traficului rutier, mai ales în condiții meteo nefavorabile.
Cum este afectat traficul:
– Circulația este întreruptă temporar, în intervale scurte, doar pe durata intervențiilor directe.
– Traficul este dirijat de piloți de circulație, iar șoferii sunt rugați să respecte indicațiile acestora.
Recomandări pentru participanții la trafic:
– Circulați cu prudență și reduceți viteza în zona lucrărilor;
– Fiți atenți la semnalizarea temporară și la personalul din teren;
– Planificați-vă călătoria ținând cont de posibile întârzieri minore”, DRPD Craiova.