Important! Șoferii testați pozitiv la Drugtest își pot recupera permisul de conducere

Conducătorii auto testați pozitiv la aparatul Drugtest, privind prezența unor substanțe din categoria celor psihoactive, își vor recupera permisul de conducere dacă analiza probelor de sânge va arăta absența în organism a respectivelor substanțe. Decizia s-a luat în data de 10 august 2023 și intră în vigoare începând de miercuri, 16 august.

 

O altă modificare importantă prevăzută de OG OG nr. 23/2023 este introducerea posibilității restituirii permisului de conducere – reținut ca urmare a constatării preliminare, în salivă, a prezenței unor substanțe din categoria celor psihoactive, în baza rezultatului analizei mostrelor biologice (probe de sânge) realizate în instituțiile medico-legale autorizate prin care s-a stabilit absența din organism a substanțelor psihoactive. Până acum restituirea se putea face doar  în baza soluției de clasare dispuse în faza urmăririi penale”, precizează de către reprezentanții MAI.

Articolul precedentMobilizare a părinților: Se cere înlăturarea ”Școlii Altfel” și a ”Săptămânii Verzi” din structura anului școlar
Articolul următorGorj: Le-au îngropat porcul pe care îl tăiaseră să-l mănânce. Controale și amenzi DSVSA