Victor Ponta, deputat PRO România de Gorj, spune că liderii PSD Gorj îl evită pentru că le este frică de Dragnea. Într-un interviu oferit Radio Infinit, Ponta le-a reamintit pesediștilor gorjeni că au în spate mulți ani împreună și, în condițiile date, atitudinea lor nu este una tocmai ok. Fostul premier al României este convins că Liviu Dragnea o să fie debarcat în curând de la conducerea PSD, și a mai precizat că liderii PSD Gorj nu s-au alăturat celor care îl contestă, dând de înțeles că Florin Cîrciumaru și Mihai Weber nu au semnat celebra scrisoare împotriva dirijorului de la Telorman. ”Ar trebui să nu le mai fie frică de Dragnea, oricum Dragnea o să pice. Se va finaliza rău acest conflict intern, care nu are cum să aibă un final fericit. Se termină rău oricum ar fi”, a spus Ponta.