În România, de sărbători: Petrecere cu zeci de minori, într-un apartament închiriat

Descindere a polițiștilor, sâmbătă dimineața, într-un imobil din zona centrală a municipiului Satu Mare, pe strada Alexiu Berinde, acolo unde, într-un apartament cu două camere, închiriat, se desfășura un chef la care au participat nu mai puțin de 30 de persoane, majoritatea petrecăreților fiind minori.

Sindicatul Europol a preluat informația din presa locală și a arătat că polițiștii sunt la datorie și de sărbători, iar sancțiunile nu sunt deloc mici.

Câte persoane credeți că pot încăpea într-un apartament cu 2 camere?
Mai țineți minte răspunsul la întrebarea: <<câți cai pot fi înhămați maxim la o căruță?>> și bineînțeles, legendarul răspuns: <<maxim 6 cai>>?
În cazul nostru, răspunsul este de 30 de persoane, dar nu suntem siguri ca nu încăpeau și mai mulți. Intervenția a avut loc azi noapte în Satu Mare, unde au fost înregistrate mai multe apeluri de urgență cu privire la gălăgia de la o petrecere privată.
Petrecăreții s-au trezit la ușă cu Claudiu și Timea, primul echipaj ajuns la fața locului, care au confirmat derularea unei petreceri private și încălcarea tuturor măsurilor de protecție.
Nu mică le-a fost mirarea când au numărat peste 30 de persoane, cu vârste cuprinse între 16-20 de ani, care petreceau de zor în cele 2 camere ale apartamentului. Organizatorul este un puști care a închiriat pentru o noapte apartamentul de pe un site.
Apreciem modul prompt de intervenție al colegilor noștri dar și faptul că în pofida numărului mare de persoane, au gestionat fără complicații situația.
Concluzia:
1. Aveți grijă cui vă închiriați proprietățile în aceasta perioadă.
2. Părinții să își supravegheze mai atent copiii.
3. O petrecere de genul acesta poate costa și 20.000 lei, suma ce reprezintă cuantumul amenzilor.
4. Polițiștii sunt la datorie”, a transmis Sindicatul Europol.

Foto: presasm.ro

Articolul precedentCopiii nu se întorc în școli în ianuarie. Cum se prioritizează reluarea activităților în sălile de curs
Articolul următorTârgu Jiu: S-a licitat, se așteaptă soluția tehnică pentru reabilitarea rețelei de transport în comun