În sfârşit, se face şi la Târgu Jiu. Posibil să avem PUG în 2018

Municipiul Târgu Jiu ar putea avea un nou Plan Urbanistic General până la sfârşitul anului. Societatea care va realiza PUG-ul (URBAN-INCERC) este condusă de către arhitectul Vasile Meiță, profesor la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism “Ion Mincu” din Bucureşti. Edilul Marcel Romanescu a purtat deja discuţii cu Meiţă. Cel din urmă a declarat că proiectul este unul de suflet şi ar putea fi realizat într-un timp rezonabil.

“Mi-a spus că este proiectul lui de suflet. A făcut foarte multe Planuri Urbanistice Generale la nivel național. Am garanția, văzându-l pe acest om și discutând cu el cel puțin două ore la București, că lucrurile se vor debloca și anul acesta vom avea un Plan Urbanistic General“, a declarat Romanescu.

Primăria municipiului Târgu Jiu a alocat suma necesară efectuării Planului Urbanistic General. De menţionat că Vasile Meiță a fost și arhitectul șef al sectorului 1 din București.

 

Articolul precedent70 de milioane de dolari. Sumă record pronosticată pentru o lucrare Brâncuși
Articolul următorBombă la CEO: Minus 15% funcții de conducere, dispare și funcția de inspector social