Sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci, 14 septembrie, a fost instituită de către Biserică în urma a două evenimente.
– Aflarea Crucii pe care a fost răstignit Mântuitorul și Înălțarea ei în fața poporului de căTre episcopul Macarie al Ierusalimului, în ziua de 14 septembrie din anul 335;
– Aducerea Sfintei Cruci de la perșii păgâni, în anul 629, în vremea împăratului bizantin Heraclius, care a depus-o cu mare cinste in biserica Sfântului Mormânt.
Împăratul Constantin cel Mare își dorea să găsească Crucea pe care fusese răstignit Mântuitorul şi pentru a afla unde este, a trimis-o la Ierusalim pe mama sa, împărăteasa Elena, ca să o caute.
În decursul timpului, peste locul unde se spunea că se afla îngropată Crucea, fusese construit un templu păgân.
După ce a fost dărâmat și oamenii au făcut săpături au descoperit trei cruci, iar alături de ele o inscripție pe care scria “Iisus Nazarineanul, Regele Iudeilor”.
Potrivit tradiției, pentru a-și da seama care este Crucea pe care a fost răstignit Iisus Hristos, au luat fiecare cruce și au pus-o deasupra unui om mort.
La un moment dat, când au pus una dintre cruci, omul a înviat și s-a ridicat și asa și-au dat seama oamenii că au descoperit Crucea lui Iisus Hristos.
Datorită mulţimii de oameni care doreau să vadă Crucea, împărăteasa Elena, împreună cu patriarhul Macarie, au înălţat-o în văzul tuturor.
A doua zi, pe 14 septembrie, patriarhul Macarie al Ierusalimului a arătat de pe de amvonul bisericii, sfântul lemn al Crucii pentru că toţi cei care erau de față să-l poată vedea.
De atunci, 14 septembrie a rămas ziua în care se sărbătorește „Înălţărea” sau „Arătarea” Sfintei Cruci.
În locul unde a fost descoperită Crucea, în anul 335, Constantin cel Mare a zidit o biserică, numită Biserica Învierii Domnului.
Cea de-a doua întâmplare care a dus la generalizarea sărbătorii a fost momentul în care Sfânta Cruce a fost recuperată de la perși
În anul 611, perșii au intrat în Ierusalim, au distrus Biserica Învierii şi au furat crucea pe care fusese răstignit Hristos.
Câţiva ani mai târziu, în 629, împăratul Heraclius a înfrânt armatele perşilor şi i-a alungat din Ierusalim.
În 634, Sfânta Cruce a fost dusă în procesiune solemnă de la Ierusalim la Constantinopol. De atunci, sărbătoarea înălţării Sfintei Cruci s-a extins treptat, în toată Biserica de Răsărit.
TRADIȚII, OBICEIURI, SUPERSTIȚII
Conform credinței din popor, de ziua Crucii se închide pământul și ia cu sine toate insectele, reptilele sau plantele lăsate la lumina în timpul primăverii.
În ziua aceasta nu este bine să se mănânce usturoi, nuci, prune şi peşte. Creștinii ar trebui să ţină post negru pentru vindecarea sufletului şi a trupului.
La Înălțarea Sfintei Cruci nu trebuie să se mănânce cu dulce. Se ține post pentru a ne aduce aminte de Patimile și Răstignirea lui Hristos pe cruce. Postul trebuie să se țină din dorința de a fi mai conectați cu divinitatea și nu ar trebui trebuie privit ca o obligație.
În această zi de sărbătoare preotul sfințește butoaiele de vin.
Potrivit tradiției populare, strugurii din ultima tufă de vie nu trebuie culeşi acum, ci trebuie lăsați pentru ca păsările cerului să-i mănânce. Tocmai de aceea, în limbaj popular, se numesc strugurii lui Dumnezeu
Oamenii cred că dacă va ploua și va tuna în această zi sfântă, toamna va fi una lungă. Totodată, dacă ciorile se adună pe gard, o să cadă bruma.
În alte zone există credința că pe 14 septembrie șerpii se strâng laolaltă, se încolăcesc şi produc o mărgică numită „piatra nestemată”. Aceasta ar putea vindeca boli.
De ziua Sfintei Cruci se culeg și ultimele ierburi de leac. Micşunelele și mătrăguna se duc la biserică pentru a fi atinse de cruce și sfințite, împreună cu buchete din flori și busuioc. După ce sunt sfințite, plantele se pun în casă, la icoane și pot să fie folosite pentru vindecarea bolilor.
RUGĂCIUNE:
Doamne Iisuse Hristoase, dulce Mântuitorul sufletului meu, mărturisesc înaintea Ta, întru această zi a răstignirii Tale, în care ai pătimit şi ai luat moarte pe Cruce pentru păcatele noastre, că eu sunt cel ce Te-am răstignit cu păcatele mele cele multe şi cu fărădelegile mele cele rele. De aceea mă rog bunătăţii Tale celei nemărginite, ca să mă faci şi pe mine părtaş sfintelor Tale Patimi, cinstitelor răni şi morţii Tale celei de viaţă făcătoare, pentru ca să mă învrednicesc, prin darul Tău, să câştig şi eu asemenea Ţie, pentru dragostea Ta, precum Tu cel milostiv le-ai răbdat pentru mântuirea mea, întărindu-mă pururea cu aceeaşi putere şi răbdare ce ai avut când Te-au răstignit nemulţumitorii evrei.
De aceea întăreşte-mă, Doamne, ca să pot ridica cu bucurie de astăzi înainte Crucea Ta cu deplină pocăinţă, întristarea morţii Tale să o simt, precum au simţit-o Preasfânta Ta Maică, ucenicii Tăi şi mironosiţele femei. Şi-mi înviază simţirile mele cele sufleteşti, ca să cunoască moartea Ta, precum ai făcut de Te-au cunoscut şi zidirile cele neînsufleţite, care s-au mişcat la răstignirea Ta, precum Te-a cunoscut tâlharul cel credincios pe care, rugându-se Ţie, l-ai primit în Rai. Dă-mi, Doamne şi mie, tâlharului celui rău, darul Tău, precum ai dat atunci aceluia şi iartă păcatele mele pentru sfintele Tale Patimi şi mă primeşte prin pocăinţă împreună cu el în Rai, ca un Dumnezeu şi ziditor ce-mi eşti.
Asemenea fă cu toţi creştinii, vii şi morţi, precum se roagă Ţie în toate zilele Sfânta Biserică şi le lasă lor toate păcatele şi-i învredniceşte pe ei de împărăţia Ta şi să vadă lumina Ta şi să mărească slava Ta.
Mă închin Crucii Tale, Hristoase şi zic către dânsa: Slavă ei pentru dragostea Ta!
Bucură-te, prea cinstită Cruce a lui Hristos, căci prin tine s-a mântuit lumea, ridicând asupra ta pe Iisus ţintuit.
Bucură-te, pom prea mărit, pentru că Tu ai ţinut rodul vieţii ce ne-a mântuit din moartea păcatului.
Bucură-te, toiagul cel tare ce ai sfărâmat uşile iadului.
Bucură-te, cheia împărătească ce ai deschis uşa Raiului.
Mă bucur şi eu, pentru că văd pe vrăjmaşii Tăi surpaţi, iar pe prietenii Tăi că împărăţesc în ceruri, pe vrăjmaşii Tăi biruiţi de puterea Ta, iar pe creştinii ce Ţi se închină, înarmaţi cu puterea Ta.
O, Hristoase, Răstignitul meu, câte ai pătimit pentru noi, câte răni, câte scuipări, câte batjocuri şi ce necinste ai răbdat pentru păcatele noastre, pentru ca să ne dai pildă de adevărată răbdare! De aceea cum pot eu să fug de Cruce, văzând pe Hristos că este ridicat pe ea? Cum să-mi pară grele chinurile văzând pe Stăpânul meu că le iubeşte, le cere şi le socoteşte Lui de mare cinste?
Ruşine-mi este, cu adevărat, de mă voi întrista de relele ce-mi pricinuiesc oamenii sau de ispitele ce-mi aduc diavolii sau de trupul şi gândurile mele cele rele sau pentru sărăcia şi bolile ce-mi vin din voia lui Dumnezeu pentru păcatele mele, deoarece acestea toate mi le trimite pentru ca să mă apropie mai mult de El, pentru ca să-L slăvesc şi să mă pedepsesc în această viaţă pentru binele meu, pentru ca să mă odihnesc cu mai multă mărire întru Împărăţia Lui cea veşnică.
Şi de vreme ce este aşa, înmulţeşte-mi Doamne ostenelile, ispitele şi durerile, dar să-mi înmulţeşti împreună şi să-mi prisoseşti şi răbdarea şi puterea, ca să pot răbda toate câte mi s-ar întâmpla. Pentru că recunosc că sunt neputincios de nu mă vei întări, orb de nu mă vei lumina, legat de nu mă vei dezlega, fricos de nu mă vei face îndrăzneţ, rău de nu mă vei preface în bun, pierdut de nu mă vei ierta, rob de nu mă vei răscumpăra cu bogata şi dumnezeiasca Ta putere şi cu darul Sfintei Tale Cruci, căreia mă închin şi o măresc acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
