Mult așteptata redeschidere a ștrandului din Rovinari, după ani întregi cu lacătul pe porți, întârzie, dincolo de termenul anunțat de administrația orașului. Primăria orașului a precizat, marți, că lucrările la zona de agrement se prelungesc ca durată, nu vor fi finalizate la momentul preconizat, condiție în care ștrandul nu va fi la dispoziția cetățenilor miercuri, 10 iulie, așa cum s-a transmis anterior.
„Dragi rovinăreni,
Din păcate, trebuie să vă informăm că lucrările la ștrandul orașului nu vor fi finalizate la termenul anunțat inițial.
Am întâmpinat câteva provocări neprevăzute care ne-au împiedicat să respectăm data inaugurării.
Ne cerem scuze pentru această situație și vă asigurăm că facem tot posibilul pentru a finaliza proiectul cât mai curând posibil.
Chiar dacă a trecut o mică părticică din această vară, ne va rămâne suficient timp să ne bucurăm. În plus, anvergura investiție și calitatea lucrărilor ne vor permite să beneficiem de ștrand mulți ani de aici înainte, încă de la primele semne de vară.
Vă ținem la curent cu mersul lucrurilor și vă asigurăm că așteptarea a meritat.
Vă mulțumim pentru răbdare și înțelegere”, a transmis Primăria Rovinari.
Foarte important, ștrandul a fost amenajat, în 2007/2008, cu 2 milioane de euro, bani de la bugetul orașului, iar de atunci a până în prezent a fost mai mult închis.
IMAGINE: