Încătușați și în arest! Au poftit la caprele altuia în Săptămâna Mare

Doi bărbați din comuna Scoarța, de 24 și respectiv 42 de ani, au fost reținuți pentru 24 de ore și introduși în arestul Poliției Gorj, fiind suspectați că ar fi furat mai multe găini și două capre din gospodăriile unor cetățeni din Dănești și Scoarța.

Potrivit IPJ Gorj, suspecții ar fi furat păsările și animalele în noaptea de 14/15 aprilie, în urma percheziției efectuate la domiciliul unuia dintre ei fiind depistate 24 de kilograme de carne de pasăre și 9 kilograme de carne de capră.

Cei doi vor fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Cărbunești, cu propuneri legale.

Articolul precedentGorj: Două femei au fost confirmate cu noul coronavirus
Articolul următorMai mulți suspecți de coronavirus: Alertă la Motru și Plopșoru, după ultimele cazuri de Covid-19