Elevii de clasa a IX-a încep anul școlar 2026-2027 fără manuale. Ministrul Educației, Mihai Dimian, transmite că la finalul lunii septembrie vor fi finalizate variantele digitale, urmând ca manualele tipărite să ajungă pe bănci în a doua jumătate a lunii octombrie, cel mai devreme.
„Orizontul de timp depinde de existența sau inexistența unor contestații. Soluționarea contestațiilor poate să necesite un timp mai îndelungat. Drept urmare, dacă nu sunt contestații, ne așteptăm ca la mijlocul lui octombrie, în a doua parte a lunii, să existe manualele fizice”, a precizat ministrul Educației,




























