Înfrângere în fața Reșiței: Pandurii vrea, dar nu poate

CSM Reșița a venit la Târgu Jiu să câștige și a făcut-o, chiar dacă elevii lui Dorinel Munteanu au suferit mult timp de o oră. Gazdele de la Pandurii au crezut în șansa lor însă dincolo de potențialul unor copii e greu să faci față în Liga 2 cu un lot care nu a putut fi întărit în iarnă.

Elevii lui Călin Cojocaru au muncit și la pauză conduceau cu 1-0, în urma golului înscris din penalty de Adrian Tănăsoiu. Același jucător a provocat lovitura de la 11 metri în fața experimentatului Laurențiu Rus, care l-a faultat din spate. Minunea se putea scrie în minutul 52, atunci când marcatorul golului a centrat în fața porții, minge de un lat pus, însă colegii săi nu au profitat de marea oportunitate. Egalarea a venit în minutul 71 prin Emanuel Dat, ”reșițeanul” reușind să scuture plasa lui Krupenski, cu un șut bine plasat din zonă centrală. Faza a reamintit problemele din meciurile de pregătire, când se remarca ușurința cu care adversarul ajunge la 16 metri, perpendicular de poartă. De aici, meciul nu a mai avut istorie. Reșița a mai punctat de trei ori, profitând de o apărare fără reacție la mingile aeriene. Ultimul gol a fost înscris în superioritate numerică, după ce Nicolae Cotolan, fundaș central în acest meci, a fost eliminat pentru două cartonașe galbene. Deși a încasat patru goluri, puștiului de 16 ani din poarta celor de la Pandurii nu i se poate imputa niciunul. Chiar a avut două-trei intervenții ce îi pot da încredere pe viitor. În câmp, s-a remarcat insistența lui Șendroiu și buna gestionare a zonei de joc și ruperile de ritm ale lui Tănăsoiu. Incursiunile lui Vasilescu nu trebuie trecute cu vederea, fundașul stânga fiind unul dintre jucătorii care și-au asumat responsabilități. Japonezul Takahashi a fost lent, moale, fără mingi care să pună pe contră echipa. În aceeași notă și Trancă. Cuțitoiu poate crește, încă se simte timorarea în prestația sa. Acesta are momente în joc în care amintește de hotărârea lui Fane Buruntia, fundaș dreapta cu greutate al anilor ’80 la Târgu Jiu.

Remarcabilă implicarea tinerilor suporteri de la Regiment Târgu Jiu. Băieții din peluză au cântat tot meciul, acoperind, de cele mai multe ori, galeria mai numeroasă venită de la Reșița.

Incidente regretabile în prima repriză în zona de acces de la vestiare spre teren, chiar în spatele arbitrului de rezervă. Acolo au avut loc manifestări de-a dreptul incredibile.

Golurile:

1-0 min. 43: Tănăsoiu transformă o lovitură de la 11 m obținută tot de el

1-1 min. 60: Emanuel Dat are culoar la 16-17 metri, zonă centrală, și reușește egalarea cu un șut bine plasat

1-2 min. 71: Laurențiu Breșneni duce echipa oaspete în avantaj. Jucătorul Reșiței, nederanjat la șapte metri, plasează mingea cu capul la colțul lung al porții apărate de Krupenski

1-3 min. 89: Breșneni face dubla, cu latul, din patru metri. Istoria golului doi se repetă, dar reșițeanul a apărut, de data aceasta, la colțul lung, nemarcat, și a reluat în plasă o minge care a trecut peste fundașii de la Pandurii

1-4 min. 90: Ene centrează și Astafei, liber în careu, reia cu capul și închide tabela de marcaj

Pandurii: Krupenski: Cuțitoiu, Nicolae Cotolan, D. Ciobanu (cpt.), Vasilescu – Takahasi, Trancă – Peia (Cornicioiu 46′), Șendroiu, Tănăsoiu (Dinu Ivănescu 70′) – P. Popescu

Rezerve: Licuriceanu – Leo Gheorghe, Rob. Gheorghe, R. Filip, Erhard

Antrenori: Călin Cojocaru și Cristi Popescu

Arbitri: Elena Demetrescu – Râmnicu Vâlcea – Petruța Iugulescu (Târgoviște), Mădălina Cătălina Nan (Alexandria)

Rezervă: Alin Olaru (Râmnicu Vâlcea)

 

Articolul precedentPandurii, la plimbare prin parc înaintea meciului cu CSM Reșița
Articolul următorAntrenorul târgujian Ștefan Pițian a câștigat Campionatul European de Tenis cu echipa României