Instanța a decis: Iulian Popescu, ordin ilegal pe când era prefect. ”A abuzat de puterea oferită de funcție”

Consiliul Județean Gorj a câștigat, joi, procesul cu fostul prefect Iulian Popescu, fiind anulat ordinul de control emis la începutul anului. UAT Gorj atacat în instanță ordinul prefectului, prin care acesta clama normalitatea și respectarea legii. Ceea ce s-a prezentat cu multă emfază drept un demers justițiar, în interesul cetățenilor, se dovedește a fi un abuz, un episod zgomotos al campaniei electorale inițiată de mai mult timp de Iulian Popescu.

 

Soluția în dosar, pe scurt:

Admite acțiunea Consiliului Județean și anulează ordinul nr. 12 din 10.01.2024, emis de prefectură. Tipul soluției: Respinge cererea de suspendare solicitată de prefectură”.  

 

REACȚIE CONSILIUL JUDEȚEAN:

 

Prin urmare, instanța a recunoscut că acel ordin de control a fost nelegal, și echipa de juriști de la Consiliul Județean Gorj a avut dreptate când a catalogat acest demers ca fiind rezultatul unui exces de putere din partea fostului prefect. Decizia recentă a instanței de a anula ordinul nr. 12, emis de prefectura Gorj, nu este doar o victorie juridică pentru Consiliul Județean, ci și o lecție clară despre limitele puterii administrative și despre importanța respectării legii chiar și de către cei care sunt meniți să o aplice.

Prin solicitarea unui control general la Consiliul Județean Gorj, fără a prezenta motive întemeiate și concrete care să justifice o astfel de măsură, fostul prefect a abuzat de puterea conferită de funcția sa, sfidând principiile de bază ale dreptății și echității administrative. Această acțiune nejustificată pune în lumină un comportament care nu poate fi tolerat într-o administrație publică ce se pretinde a fi transparentă și responsabilă. Excesul de putere, sub orice formă, este dăunător nu doar pentru instituțiile vizate direct, ci și pentru încrederea cetățenilor în integritatea și eficiența instituțiilor statului. Instanța, prin decizia sa, nu doar că a reparat o nedreptate, dar a transmis și un semnal puternic că asemenea comportamente nu vor fi tolerate”, au comunicat reprezentanții UAT Gorj. 

 

 

IMAGINE:

Articolul precedentCraiova pierde cu CFR, Gîlcă conchide: Am intrat cu prea mult respect. Nu mai suntem la mâna noastră
Articolul următorVa participa sau nu AUR Gorj la alegerile locale? O decizie a Biroului Electoral a generat interpretări