Investigații medicale GRATUITE, indiferent de județul din care provine pacientul

Românii vor putea face investigații medicale, începând cu 1 decembrie 2020, fără să mai țină cont de casa de sănătate de care aparțin sau de cea cu care medicul, care a făcut recomandarea, are contract. Proiectul de act normativ a fost adoptat, la început de săptămână, de guvern şi mai trebuie publicat în Monitorul Oficial pentru a se putea aplica.

Această decizie poate fi urmată de o altă măsură benefică pentru cei ce trebuie să urmeze un tratament, respectiv posibilitatea de a cumpăra medicamente de oriunde, fără să se țină cont de locul în care a fost emisă rețeta.  Legislația actuală prevede obligația farmaciilor de a elibera medicamente compensate, indiferent de nivelul acesteia, doar pentru rețete eliberate de un medic care are contract cu aceeași casă de asigurări de sănătate, adică din aceeași regiune.

Românii ar fi putut beneficia de această prevedere încă de la 1 iulie 2018, așa cum era stabilit prin Contractul-cadru ce reglementează condițiile acordării asistenței medicale, dar autoritățile au decis amânarea ei de nu mai puțin de cinci ori, ultimul termen anunțat fiind 31 decembrie 2020.

 

 

Articolul precedentRomânia, la un pas de organizarea C.E. U 21 din 2023. Stadioanele din Craiova și Târgu Jiu, neluate în calcul de FRF
Articolul următorGorj: Amendă de 50.000 de lei pentru amenajări ilegale în mijlocul naturii