Ministrul Mediului a dat avvizul pentru începerea celei de-a doua etape a proiectului hidroenergetic Cerna – Motru – Tismana, amplasat pe teritoriul comunelor Peștișani, Tismana, Godinești, Ciuperceni și Câlnic din județul Gorj, transmite Mediafax.
Implementarea soluției asigură funcționarea în siguranță a infrastructurii deja existente, dar și creșterea capacității de producție a energiei hidroelectrice prin optimizarea funcționării Centralei de Clocotiș, dar și protecția localităților din aval în cazul producerii inundațiilor.
„Această decizie este un exemplu de cum dezvoltarea infrastructurii energetice și protecția mediului pot merge împreună atunci când există profesionalism, cooperare instituțională și respectarea strictă a regulilor.
Nu vorbim despre compromisuri, ci despre soluții tehnice corecte, construite pe evaluări serioase de impact și pe alternative cu efect minim asupra mediului. Sprijinim proiectele care sunt făcute legal, transparent și responsabil, cu respect pentru natură și pentru comunități. Atunci când lucrurile sunt în ordine, ele merg înainte. Este important de menționat că deciziade astăzi a fost luată cu acordul tuturor reprezentanților ministerelor și instituțiilor implicate în analiză”, a precizat Diana Buzoianu, ministra Mediului, Apelor și Pădurilor.






























