Primăria municipiului Târgu Jiu a demarat trei proiecte ce vizează schimbarea în bine a condiţiilor de viaţă a locuitorilor din cartierul Obreja. Se intenţionează modernizarea zonei, la început prin construţia mai multor părculeţe, cu locuri de joacă şi petrecerea timpului liber, reabilitarea unui colector de canalizare (canalul crează un real disconfort în cartier), realizarea de alei pietonale şi carosabile din beton. Va exista un permitru verde cu arbori şi plante ornamentale. Zona va fi echipată cu stâlpi de iluminat, panouri fotovoltaice şi supraveghetă cu camere video. Investiţia este pe fonduri europene şi trebuie implementată până la sfârşitul anului 2020.