Internat în spital cu Covid, fostul tenismen Ilie Năstase se simte bine, a transmis, joi, soţia lui, Ioana.
„El este internet la spital, este ok, este într-o stare bună. La el a fost altceva, a avut puţin imunitatea scăzută, că ştiţi că a avut probleme cu academia. De atunci a avut o stare, aşa, în care s-a simţit mai rău, s-a supărat. E o formă uşoră, atâta timp cât purtăm discuţii, este la aparate pentru a i se monitoriza toate cele, dar asta nu înseamnă că este ceva grav. Nu cred că va sta 14 zile în spital, cred că maxim cinci zile. Probabil că după va veni acasă, nu m-am gândit (n.r. – nu ştie dacă se izolează cu el), să vedem ce spun medicii” a spus Ioana Năstase.