Iohannis a promulgat legea ce vizează pensionarea cu doi ani mai devreme

Președintele României, Klaus Iohannis, a promulgat legea care stipulează pensionarea cu doi ani mai devreme a locuitorilor supuși poluării remanente.

De această prevedere vor beneficia cetățenii din Brăneşti, Drăgotești, Fărcășești, Mătăsari, Motru, Negomir, Plopșoru, Rovinari, Urdari şi Turceni, urmând ca în viitorul apropiat lista să fie extinsă.

Legea pentru modificarea art. 65 alin. (5) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice care permite pensionarea mai devreme cu doi ani a locuitorilor supuși poluării remanente, din localitățile Brăneşti, Drăgotești, Fărcășești, Mătăsari, Motru, Negomir, Plopșoru, Rovinari, Urdari şi Turceni din judeţul Gorj a fost promulgată de Președintele României, domnul Klaus Iohannis.

În scurt timp, la plenul Camerei Deputaților va ajunge și legea care privește Prigoria, Roșia de Amaradia, Bustuchin, Bâlteni, Ionești și Câlnic. Ultimele trei localități sunt menționate doar pentru clarificare deoarece oricum sunt în raza a 8 km de localități care apar în lege”, a anunțat deputatul Dan Vîlceanu.

 

Articolul precedentA rămas legenda! Gorjeanul Gheorghe Dijmărescu, cel mai mare alpinist român, s-a stins din viață
Articolul următorSe întoarce vara! Revin temperaturile de 30-32 grade Celsius