Iordache, domnie în PNL alături de cumnată și fin. Reacții după dizolvarea unor organizații: Nu am vrut să fim parte a Cumetriei

PNL Gorj a anunțat, joi seara, dizolvarea a patru organizații, Târgu Jiu, Turcineşti, Bolboşi şi Prigoria, și numirea unor președinți interimari. Prin dizolvarea organizației de la Târgu Jiu, condusă de Marcel Romanescu, cea mai puternică din județ, Ion Iordache are PNL la dispoziție, urmând să conducă partidul alături de cumnata Cristina Cilibiu și finul Robert Filip, ambii prim-vicepreședinți.
În urma celor hotărâte de Iordache și apropiați, Romanescu transmite că echipa rămâne de neclintit, iar Bogdan Bejinaru spune că nu va fi acceptat un alt președinte interimar, indiferent care va fi acela.
Totodată, prim-vicepreședintele Adrian Dăianu și-a anunțat demisia, subliniind că a continuat la PNL și în politică doar din respect pentru Marcel Romanescu.

 

REACȚII:

 

Marcel Romanescu: Nu nu împiedicăm de deciziile unora care acționează de frică

 

Rămânem aceeași echipă care a câștigat alegerile: puternică și de neclintit!
Decizia de dizolvare a organizației municipale de la Târgu Jiu nu schimbă cu nimic ceea ce suntem – oameni demni, care își fac treaba și ale căror rezultate se văd în lupta electorală.
Nu ne împiedicăm de deciziile unora care acționează de frică și care simt că se află pe calea perdanților.
Rămânem dedicați acelorași valori și muncim, în continuare, pentru Târgu Jiu”.

 

Bogdan Bejinaru: Nu am vrut să fim parte a Cumetriei

 

Deciziile politice infantile, de conjunctură, ale Cumetriei care conduce acum PNL Gorj nu ne pot dezbina! Noi am demonstrat că echipele se consolidează în ani și nu se nasc în urma unui avort spontan cum a fost cel din seara asta. Ne-au dizolvat organizația pentru ca n-am vrut să fim parte a Cumetriei și nu ne-am închinat în fața celor care au impresia că totul se cumpără cu bani.

Și-au bătut joc de cea mai puternică organizație a partidului pentru că n-am vrut să aplicăm ”modelul” de politică impus de la Murgești și Rovinari.
Rămânem împreună, uniți în jurul principiilor care ne-au ghidat în ultimii ani, indiferent de siglă!”.

 

Adrian Dăianu: Am rămas pentru omul Marcel Romanescu

 

În anul 2004 m-am înscris pentru prima dată într-o formațiune politică, ca membru PNL. De atunci, am încercat să înțeleg fenomenul politic, însă nu pot spune că s-a pliat pe cererea mea.

În anul 2016 am fost la un pas sa plec definitiv din politică, nefiind de acord să fiu părtaș la un blat evident și care încălca orice principiu liberal.

Am rămas totuși pentru omul Marcel Romanescu, care avea o altă viziune politică, viziune care a fost transferată asupra unei întregi echipe.

In prezent sunt lângă același om, încercând să facem o politică pentru oameni, adesea delimitându-ne de unele decizii de partid.

Până astăzi am fost prim-vicepreșdinte PNL Târgu-Jiu și cunoscând unele substraturi, nu pot să nu condamn cu fermitate decizia BPJ de dizolvare a organizației municipale PNL Targu Jiu. Decizia nu are niciun gram de justificare reală și serioasă, ci mai degrabă o justificare puerilă și desprinsă dintr-un stil dictatorial, deloc echivalent cu principiile liberale. PNL Gorj pare că se întoarce în timp, un timp urât conturat de clasa politică din vechea gardă.

Nu-mi pierd timpul cu reproșuri, dar astăzi, după aproape 20 de ani, simt ca a venit timpul sa părăsesc Partidul Național Liberal.

Îmi place să cred că sunt suficient de capabil, astfel încât să nu îmbrățișez compromisul și să rămân înainte de toate, OM!”. 

Articolul precedentHotărâre: Ajutor minimis pentru cultivatorii de cartof
Articolul următorU Craiova, primul transfer pentru sezonul 2023/2024