Isărescu: ”Nu vor mai fi creșteri mari de prețuri la alimente în perioada următoare”. Viitorul nu este însă roz

Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, a estimează că în perioada următoare nu se vor mai înregistra creşteri mari de preţuri la alimente. Totodată, acesta atrage atenția că, România, atât timp cât este o ţară agricolă, va avea preţuri mai mici la alimente, dar în viitor nu vor fi diferenţe mari faţă de preţurile înregistrate în Uniunea Europeană.

 

Unele scăderi cred că vor apărea, la legume, fructe. Am văzut că au apărut preţurile la cireşe. La început de lună mai sunt trufandale şi de regulă sunt mai scumpe. Vorbim de produse agro-alimentare, mai ales legume, fructe, ouă vor avea scăderi de preţuri, că aşa se întâmplă, sunt sezoniere. S-ar putea să avem cel puţin diminuări uşoare de preţ şi la produsele care ne-au durut cam mult – uleiul comestibil. La alte produse nu putem să ne dăm seama, că ar trebui să facem analize sectoriale. Ceea ce aproape suntem siguri, nu o să mai fie creşteri mari de preţuri în perioada următoare”, a spus Isărescu.

PERSPCTIVE…

Trebuie să fim atenţi când ne uităm la aceste mişcări relative şi la nivelul absolut al preţurilor. Suntem în Uniunea Europeană şi nu cred că noi mai putem să sperăm să avem preţuri mult mai ieftine în România, la produsele agroalimentare decât în restul Europei. Poate că şi dumneavoastră, şi alţii, dacă BNR ar face o asemenea analiză, am putea să fim acuzaţi că suntem tendenţioşi, dar cineva trebuie să facă şi o analiză asupra nivelurilor absolute ale preţurilor la produsele agroalimentare. Sunt,  după calcule pe care le-au făcut unele instituţii internaţionale ale Uniunii Europene, preţurile la produsele agroalimentare în România sunt cam 50-60% din cele din media europeană, deci sunt mai scăzute. Pe măsură ce ne integrăm inevitabil ne apropiem de ei. Asta v-o spun nu ca guvernator, ci ca cercetător. Nu să o egalizăm preţurile la Bucureşti ca la Paris, dar noi ne-am uitat şi în istorie, la 1900, preţurile în Bucureşti, Le Petit Paris, erau mult mai ieftine decât Parisul celălalt. Am văzut şi nişte turişti americani care se minunau cât de ieftin e. S-au dus în Piaţa Obor, ce ieftine sunt preţurile. Noi le percepem altfel. Îmi întreb de multe ori colegii care mai merg prin piaţă: <<Cum simţiţi că sunt preţurile şi care este percepţia pieţei?>>. Să nu transmiteţi acest mesaj de la mine, nu se vor egaliza. România, atât timp cât e o ţară agricolă, va avea preţuri mai ieftine la alimente. Dar nu mai putem să vorbim de diferenţe atât de mari de preţuri şi faptul că ne integrăm în Uniunea Europeană vine cu un cost”, a precizat guvernatorul BNR. 

 

 

 

Articolul precedentGorj: Arestat pentru 30 de zile! Bărbat de 42 de ani, acuzat de pornografie infantilă
Articolul următorOltence puse pe rele! O adolescentă a fost drogată, sechestrată și violată de mai multe tinere