Ion Işfan, inspectorul şcolar general al ISJ Gorj, are planuri mari. Dezamăgit de unii politicieni, Işfan nu exclude să le răspunda printr-o candidatură în 2020. Fie că vorbim de alegeri locale sau naționale, inspectorul pare sigur de notorietatea sa şi crede că faptele îl recomandă. “Probabil voi intra şi eu în politică mai devreme sau mai târziu, în politica mare. Să ajungem în 2020 şi vorbim atunci. Niciodată nu poţi să spui ce se întâmplă, în perioada următoare cel puţin, dar mă gândesc din ce în ce mai mult. Trebuie cumva să răspunzi şi politicienilor şi ştiţi că faptele, până la urmă, ne reprezintă, ceea ce facem sau ceea ce am făcut reprezintă o bază solidă pentru mine în viitor”, a spus, la Radio Infinit, Ișfan.
Până atunci, şeful din învăţământul gorjean vrea un salariu mai mare cu 25%, ca urmare a gradației de merit, şi nu exclude rezolvarea divergențelor în instanțele de judecată.“Eu sunt angajat în sistemul de învăţământ, sunt profesor de matematică, şi ca orice cadru didactic din judeţul Gorj am dreptul să particip şi eu la concursurile organizate de Ministerul Educaţiei Naţionale. Fiind un concurs organizat de minister, mi-am depus şi eu dosarul pentru gradaţia de merit, consider că este dreptul meu. Din păcate, ministerul nu a fost de acord, dar mai sunt şi alte căi de atac. Am dreptul la gradaţia de merit, pe care o am în învăţământ de 15 ani. Dacă va fi nevoie voi ajunge chiar la instanţa de judecată”, a precizat inspectorul general.