Jandarmerița care a gazat mortal un bărbat, condamnată pentru ucidere din culpă

Femeia jandarm care i-a pulverizat spray lacrimogen în ochi lui Ioan Csapai în timpul unei operaţiuni de imobilizare la Vatra Dornei, în iulie 2019, a fost condamnată la închisoare cu suspendare. Aceasta a fost găsită vinovată pentru ucidere din culpă, purtare abuzivă şi port fără drept de obiecte periculoase, potrivit Adevărul.

A.M.F. este jandarm al Inspectoratului de Jandarmi Suceava. Femeia a fost condamnată de magistraţii Tribunalului Militar Iaşi la doi ani şi şapte luni de închisoare cu suspendare sub supraveghere, pentru „ucidere din culpă”, „purtare abuzivă” şi „port fără drept de obiecte periculoase”, în dosarul deschis pentru că i-a pulverizat spay lacrimogen de la o distanţă mică lui Ioan Csapay.

În plus, magistraţii au decis ca rudele victimei să primească daune morale de 90.000 de lei şi daune materiale de 35.000 de lei, în condiţiile în care au cerut 550.000 de euro.

Articolul precedentEmisiunea ”Fotbal minut cu minut” și-a pierdut inventatorul: A murit Ion Ghițulescu
Articolul următorGigel Jianu, director la CE Oltenia