Joaca de-a eroii și dezinformarea la IPJ Gorj

Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliție Județean Gorj jonglează cu adevărul și a servit, zilele trecute, cetățenilor un ”erou” scos din joben.

Luni, 23 mai, comunicatorii instituției au conceput și transmis un comunicat de presă în care îl prezentau pe ”Albert, agent de poliție în cadrul Secției 1 Poliție Rurală Târgu-Jiu – Postul de Poliție Bălești”, cel care ar fi identificat, în timpul liber fiind, un individ ce dăduse iama în gențile și portofelele unor nuntași. Către redacții s-a trimis și o fotografie, iar știrea a fost prezentată la acest mod, informația fiind tratată ca venind din partea unei surse oficiale a statului, asumată și de încredere.

Doar că.

La scurt timp au început să apară reacții, în unele situații chiar din partea unor polițiști. Oameni ce precizau că nu agentul Albert a fost implicat în prinderea încă suspectului, ci un alt coleg din Inspectorat, și anume un lucrător de la Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.

Cel din urmă nu ar fi dorit să fie mediatizat, situație în care s-a ajuns ca domnul Albert să fie scos în față. La rubrica ”așa, da!”.

CE A TRANSMIS POLIȚIA GORJ:

”Albert, agent de poliție în cadrul Secției 1 Poliție Rurală Târgu-Jiu – Postul de Poliție Bălești, la data de 21 mai a.c., în timp ce se afla la un eveniment privat, organizat la un local public din municipiul Târgu-Jiu, a surprins în flagrant delict, un bărbat de 33 de ani, din aceeași localitate, în timp ce își însușea mai multe genți și portofele, aparținând participanților la eveniment.

Ulterior, agentul de poliție a sesizat Poliția Municipiului Târgu-Jiu, bărbatul fiind  reținut, pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat”.

DE URMĂRIT

Un alt caz, mult mai grav, în fapt o nouă ispravă a celor de la Biroul de Presă al IPJ Gorj, vizează evenimentul de la Novaci, în urma căruia s-a arătat că un bărbat ar fi lovit cu mașina un polițist, după care și-ar fi continuat drumul fără să îi pese.

Jurnalistul Claudiu Matei a arătat că situația nu ar sta nici pe departe așa, mai mult, bărbatul incriminat a ajuns la spital, bătut de mascați.

În funcție de rezultatele anchetei și decizia judecătorilor, în speță s-ar putea vorbi despre o anumită complicitate și chiar despre o încercare de distorsionare a evenimentelor cu un anumit scop, dincolo de cel mediatic.

Articolul precedentRo-ALERT Copil Dispărut. Populația va fi anunțată despre dispariția copiilor
Articolul următorRoma a câștigat Conference League