Discuții și speculații ce vizează prezența lui Andrei Ivan, duminică, în meciul pe care echipa sa, CSU Craiova, îl dispută acasă, în Bănie, de la ora 21:00, împotriva FCSB.
Presa de specialitate din Capitală a anunțat că atacantul s-a accidentat la antrenamentul de vineri și au existat voci care au susținut că o să rateze duelul cu roș-albaștri.
Ieri, sâmbătă, Ivan s-a fotografiat cu kinetoterapetul Alin Burileanu (foto jos), la clinica de recuperare Prokinetic, iar în ultimele ore se vehiculează că vârful CSU va fi pe foaia de joc, dar nu va începe jocul în echipa de start.
Dincolo de de incertitudini și supoziții, antrenorul Eugen Neagoe nu a precizat că nu se va putea baza pe Andrei Ivan.
”Nicușor Bancu și Bogdan Vătăjelu ne lipsesc, și probabil ne vor lipsi restul campionatului. Crețu ne lipsește după cartonașul primit la Sfântu Gheorghe și nu îl vom avea două jocuri importante”, a declarat, sâmbătă, în conferința de presă premergătoare meciului, antrenorul CSU Craiova.
IMAGINE: