Stadionul Municipal din Târgu Jiu ar trebui să fie gata în patru luni de zile de la reînceperea lucrărilor. Autorităţile locale se vor întâlni cu reprezentanţii celor două firme care au câştigat licitaţia, avantajul fiind că sunt aceleaşi două societăţi care au lucrat şi până acum la arenă. Contractul are o valoare de patru milioane de euro. Viceprimarul din Târgu Jiu, Aurel Popescu, a anunţat că, în perioada următoare, investiţia va fi reluată.
“Joi, 17 ianuarie, avem deja programată o întâlnire cu conducerea celor două societăţi comerciale, după care se va trece bineînţeles la punerea în operă, în funcţie de proiect şi în funcţie de ideile şi intenţile de dezvoltare a zonei la realizarea lor. Sunt câteva lucruri foarte importante pe care le avem în vedere. Mai întâi, partea de canalizări, atât menajeră, cât şi pluvială şi, cu siguranţă, mâine (n.r. joi) vom purta discuţii pe aceste teme: partea de alimentare cu energie elecrtică, partea de forţă de la punctul de transformare până la alimentarea stadionului efectiv, iar, în final, atunci când şi temperaturile vor permite şi vremea va fi una care să permită lucrările pe exterior, cu siguranţă se va trece la amenajarea exterioară a zonei”, a precizat Aurel Popescu.
Până acum, modernizarea arenei din Târgu Jiu a înghiţit peste 20 de milioane de euro.