Judecători de la CSM, nemulțumiți că televiziunile l-au așteptat pe Dragnea la DNA. Baltag: Mă deranjează foarte tare

 

Judecătoarea Gabriela Baltag, membru al Consiliului Superior al Magistraturii, s-a declarat deranjată de prezenţa televiziunilor la sosirea lui Liviu Dragnea la DNA, luni, subliniind că este „revoltată” şi „condamnă” acest lucru.

În același timp, preşedintele Consiliului, judecătorul Bogdan Mateescu, a spus că regretă ideea de „telejustiţie” şi nu este normal ca presa să fie prezentă „la uşa” Parchetelor.

Eu nu am nimic cu presa. Nu o să pun niciodată pumnul în gură presei, dar sunt foarte revoltată că, prin 2014 – 2016, cred că toţi vedeam la televizor o justiţie televizată. Şi ce să vedeţi, dragi colegi, am scăpat o perioadă de această justiţie televizată, câţiva ani, şi, de curând, o unitate de parchet supra-specializată, mai mult în achitări, de ceva vreme are iarăşi televiziunile la poartă. Mă întreb cum este posibil. Oare ştiu cei de la televiziuni când se fac anumite anchete? Noi ce facem în acest sens? Suntem de acord să încurajăm această justiţie televizată? Pe mine mă deranjează foarte tare. Este adevărat că au lipsit cătuşele. Înainte erau şi cătuşe, acum oamenii ies, cât de cât, liberi. Dar această chemare a televiziunilor, pentru că eu nu am văzut să fie o singură televiziune, nu cred că este benefică sistemului judiciar. Eu nu cred că (televiziunile) ştiu cum se fac audierile sau cum se iau măsurile în dosarele instrumentate de anumite unităţi de parchet”, a spus, potrivit Agerpres, Baltag, în şedinţa Plenului CSM.

Articolul precedentFC Universitatea Craiova a învins Dinamo București
Articolul următorGorj: A trecut cu mașina prin gard. Persoane rănite