Junioarele U18 de la CSM Târgu Jiu, rezultate notabile în Campionatul Național de Baschet

Baschetbalistele U18 de la CSM Târgu Jiu ocupă locul II în Grupa a V a a Campionatului Național, în urma Turneului 3 desfășurat la finalul săptămânii trecute la Sala Polivalentă din municipiu.

În primul meci, gorjencele s-au impus în fața CSM Miercurea Ciuc, scor 68-26, după care au defilat cu LPS Viitorul Piteşti, scor 87-25. Duminică, fetele de la CSM au întâlnit Olimpia Bucureşti, un club titrat al sportului românesc, partidă în bucureștencele s-au impus cu 60-40.

Un turneu pe care l-am anticipat în mare măsură din punct de vedere al adversarilor. Am câștigat lejer primele două jocuri, în care fetele au făcut spectacol. Meciul trei a fost mai dificil, am întâlnit Olimpia Bucureşti, campioana ultimelor sezoane la acest nivel, o echipă extrem de puternică. Chiar și aşa, am rezistat mai bine de două sferturi din meci, jucând de la egal la egal cu ele. Per total, consider că a fost un turneu reușit. Ne așteaptă returul, care va fi destul de greu, şi  care probabil va fi la București. Consider că obiectivul de a ocupa locul II în grupa şi după turneul 4, este realizabil”, a declarat, pentru site-ul clubului, antrenorul gorjencelor, Toma Popescu.

 

CSM Târgu Jiu:

Bianca Bodescu, Ana Encescu, Giulia Lungescu, Ştefania Ghimbășanu, Ștefania Buju, Ada Moescu, Daria Berca, Carla Surcel, Bianca Nica, Casiana Spineanu, Teodora Țîrcă, Ştefania Ardereanu, Miruna Rădescu.

 

Articolul precedentNoul ministru al Sănătății: Nu renunțăm la certificatul verde
Articolul următorGorj: Toate localitățile au ieșit din scenariul roșu