CSU Craiova a învins UTA Arad scor, 2-1 (0-1), luni seara, în deplasare, în ultimul meci din etapa a XVII-a a Superligii de fotbal.
UTA a deschis scorul prin slovacul Andrej Fabry (18), cu un şut de la 20 de metri, după o cursă începută în propria jumătate de teren.
Craiova a egalat în repriza secundă, prin atacantul bosniac Jovo Lukic (68), din centrarea lui Alexandru Mitriţă. Cel din urmă a marcat golul victoriei oaspeţilor (82), din penalty, după un henţ comis în careu de Denis Hrezdac.
Costel Gîlcă: La Craiova va fi presiune tot timpul
„E important pentru noi că am câștigat, mai ales în contextul în care la pauză pierdeam cu 1-0. Am făcut niște schimbări, am avut niște probleme în prima repriză pe faza de construcție.
În a doua repriză am fost mai pragmatici, am marcat, am revenit în joc și după aceea am avut și acel penalty care ne-a ajutat să câștigăm acest meci. Era important pentru noi, pentru jucători, pentru toată lumea. E bine că am marcat în a doua repriză, pentru că sunt sătul să avem multe ocazii și să nu marcăm.
La Craiova, presiune există tot timpul, și va fi tot timpul. Trebuie să știi să o gestionezi și un lucru bun sunt rezultatele pozitive”’, a spus, după joc, antrenorul echipei din Bănie.