Juveții începură SuperLiga cu un egal. Gîlcă: Sper să mai vină jucători

 

FC Hermannstadt şi CSU Craiova au terminat la egalitate, scor 0-0, vineri seara, la Sibiu, într-un meci din prima etapă a Superligii de fotbal.

Gazdele au avut mai mult iniţiativa în prima repriză, dar partea secundă a fost dominată autoritar de formația din Bănie, care a ratat mai multe ocazii de gol, prin Alexandru Mitriţă, Elvir Koljic şi Marian Danciu.

 

Costel Gîlcă: Trebuie să fim constanți

 

În prima repriză am jucat foarte slab, Hermannstadt a fost mai bună atunci, putea să marcheze. În a doua repriză am jucat cu mai multă intensitate și ne-am creat ocazii de gol, puteam să marcăm.

Cred că trebuie să jucăm 90 de minute bine, să fim mai constanți.

V-am mai spus și la începutul meciului, sunt jucători care puteau să joace titulari, însă nu au făcut toate antrenamentele, astfel că nu au putut intra de la început.

E bine ca jucătorii să aibă personalitate, îmi place asta, îmi place să arate asta pe teren. În vestiar, eu sunt acela cu personalitate.

Mă aștept să arătăm din ce în ce mai bine, să recuperăm jucătorii, să-i aducem la un nivel cât mai bun. Eu sper să mai vină jucători”, a spus, după joc, antrenorul CSU. 

Articolul precedentMinistrul Mediului: Scad resursele de apă disponibile. Toate prognozele pe termen lung o arată
Articolul următorConfirmare. Baeten ajunge la FSCB