Vicepremierul Kelemen Hunor crede că va urma o iarnă grea, poate cea mai grea iarnă din ultimii 60 de ani pentru toată Europa,
„Va fi o iarnă grea și sper că nu vom avea probleme cu gaze, dar vor fi mai scumpe, asta este clar, asta este situația. Noi am adoptat o lege mai devreme prin care stabilim prețurile până în aprilie 2023 ca să trecem peste iarnă, că noi am estimat că va fi o iarnă grea, la fel și pentru curentul electric, dar, așa cum se conturează peste tot în Europa, va fi o iarnă grea, poate cea mai grea iarnă din ultimii 40, 50, 60 de ani chiar pentru toată Europa, din păcate. (…) Noi putem asigura cam 80% din necesitățile României pe piața gazelor naturale, dar în jur de 2 miliarde de metri cubi trebuie să cumpărăm și noi de pe piață. Dacă nu cumpărăm, atunci sigur avem o altă problemă, dar eu sunt convins că vom avea gaze, vom avea curent electric și, prin compensare, reușim să trecem cât de cât iarna. Ar fi foarte, foarte greșit să spunem că totul e OK, totul e roz, ne așteaptă o iarnă ușoară – nu, ne așteaptă, din păcate, o iarnă grea, cu inflație, cu inflația datorită războiului, dar acum simțim inflația cauzată de război”, a declarat, la B1 TV, premierul.