Kelemen Hunor, vicepremier: Compensarea cu 50 de bani a prețului la carburant duce la o sumă foarte, foarte mare

Vicepremierul Kelemen Hunor transmite că efortul bugetar pe care România îl face pentru compensarea cu 50 de bani a preţurilor la carburant este unul foarte mare.

Au fost mai multe variante pe masă, au fost mai multe analize. În acest moment atâta s-a putut asuma pentru a nu afecta bugetul. Probabil că vom reveni asupra acestei chestiuni după trei luni de zile, nu ştiu exact dacă vom suporta mai mult din buget sau nu, în acest moment, pe această compensare vom cheltui în jur de 200, până în 300 de milioane, în funcţie de consum, lunar, deci spre un miliard, 900 de milioane spre un miliard de lei în trei luni de zile, ceea ce este o sumă foarte, foarte mare” a spus, marţi seară, la Euronews România, vicepremierul.

Acesta susține că nu s-a putut acorda o compensare mai mare pentru că nu mai există nicio companie de stat în zona petrolului şi rafinării pentru a putea reduce marja de profit a acesteia:

Fiindcă noi, într-un entuziasm foarte mare, am vândut totul. (…) Este o învăţătură care trebuie să rămână în mintea noastră: când privatizezi sectoare strategice, trebuie să fii conştient că la un moment dat s-ar putea să-ţi creşti vulnerabilitatea enorm de mult, expunerea este foarte mare”.

 

Articolul precedentTârgu Jiu: Accident! Două femei au fost rănite
Articolul următorStadionul din Bănie ”se închide”. Ce meciuri ar putea disputa FCU Craiova la Târgu Jiu