L-au salvat de la moarte!

Alarmare la ISU Gorj, Jandarmerie şi Salvamont, în urma unui apel telefonic prin care un bărbat anunţa că s-a rătăcit în nămeți, într-o zonă împădurită a comunei Padeș. Acesta, în vârstă de 61 de ani, din satul Motru-Sec, a plecat vineri să hrănească animalele, dar nu a mai reușit să găsească drumul spre casă. Omul a cerut sprijin la 112 și, la scurt timp, autoritățile au plecat în căutarea sa.

”Misiunea a fost una contra cronometru pentru că lăsarea întunericului i-ar fi fost cu siguranță fatală. Omul nostru plecase să hrănească animalele pe care le adăpostea în inima pădurii. Era obișnuit cu acest traseu, însă, de această dată, drumul s-a dovedit mult mai greu de răzbit”, au precizat reprezentanții ISU Gorj.

Echipajelor de salvatori li s-au alăturat localnici, iar după  ceva mai mult de 6 kilometri prin zăpadă l-au găsit pe bărbat. Acesta suferise o ușoară hipotermie și a fost transportat la spital cu ajutorul unui echipaj SAJ.

Articolul precedentDaddy, tot mai singur: Președintele TSD, aroganță maximă la adresa lui Dragnea
Articolul următorLovitură pentru profesori: Nu sunt bani, se impun concedii în perioada vacanțelor elevilor