La 65 de ani, îl paște pușcăria pentru furturi din magazine

Un bărbat de 65 de ani, din Godinești, a fost surprins încercând să sustragă cinci parfumuri dintr-un punct comercial din municipiul Motru. Polițiștii au stabilit că valoarea prejudiciului este de 335 de lei și au demarat cercetări în caz.

”La sediul poliţiei au fost chemaţi reprezentanții societății comerciale, ocazie cu care polițiștii le-au predat bunurile, prejudiciul fiind astfel recuperat. În urma verificărilor amănunțite, polițiștii au constatat faptul că în aceeași dimineață bărbatul ar mai fi intrat în incinta aceleiași societăți comerciale, de unde ar mai fi sustras alte patru parfumuri, de diferite mărci, în valoare de 259 de lei”, a informat IPJ Gorj.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt