La guvernare, dar încă doar declarații politice: Weber anunță amendamente la ordonanța de închidere a mineritului

Deputatul Mihai Weber, președintele PSD Gorj, transmite că vizează prelungirea perioadei de tranziție de la cărbune la gaz şi dă asigurări că va depune mai multe amendamente când ordonanța de închidere a mineritului va ajunge în Parlament.

Liderul social-democrat subliniază că nu va vota OUG privind decarbonizarea sectorului energetic în actuala formă. Acesta vorbește despre conservarea grupurilor energetice, nu este de acord cu dezafectarea lor.

Aş elimina termenul de dezafectare şi aş introduce conservarea, dar numai în momentul când acele capacităţi de producţie verde ar fi funcţionale. Aş merge în paralel cu aceste grupuri, pentru că rezerva de cărbune este pentru 15 ani. Dăm cu piciorul la ceva care este acum funcţional, un element esenţial al strategiei energetice naţionale! Într-o situaţie de criză, într-o situaţie extremă, acele grupuri ar putea să fie funcţionale. E anormal să le razi, să la trimiţi la fier vechi!
Când s-a creat acel program de restructurare, acum trei ani de zile, altele erau datele. Altul era preţul la gaz, iar acum există un deficit la gaz din cauza crizei economice mondiale şi a războiului din Ucraina. I-am solicitat Ministrul Energiei să se implice, pentru că decizia de a purta un dialog cu Comisia Europeană îi aparţine lui, în primul rând. De acolo trebuie să plece discuţia pentru a negocia anumiţi termeni”, a declarat Weber.

Guvernul a elaborat Ordonanța de Urgență referitoare la închiderea tuturor termocentralelor pe cărbune până la 31 decembrie 2030.

Articolul precedentTârgu Jiu: Premii substanțiale pentru elevii cu rezultate la olimpiadele naționale
Articolul următorRomânia a pierdut și cu Bosnia Herțegovina. Iordănescu: Echipa a răspuns bine