La pricopseală! Imagini: Zeci de kilograme de pește și plase monofilament confiscate de polițiști

Mii de metri de plase monofilament și zeci de kilograme de pește au fost confiscate, miercuri, de polițiști, în urma unei acțiuni pentru combaterea braconajului piscicol, în Cârna, Dolj.

 

Ieri dimineață, în intervalul orar 04.00-10.00, polițiști din cadrul Serviciului de Ordine Publică și Secției nr.14 Poliție Rurală Bârca au organizat și executat o acțiune pentru prevenirea și combaterea braconajului piscicol, în comuna Cârna.

Cu această ocazie, în Bazinul Piscicol nr.2 au fost identificate 26 de plase de pescuit de tip monofilament, în lungime de aproximativ 5200 de metri, din care au fost extrase 60 de kilograme de pește specia caras.

De asemenea, în proximitatea bazinului piscicol au fost găsite și 3 ambarcațiuni pneumatice, toate aceste bunuri fiind ridicate pentru continuarea cercetărilor.

Totodată, în urma investigațiilor efectuate de polițiști, au identificați proprietarii ambarcațiunilor și plaselor de pescuit, respectiv un bărbat de 42 de ani, din comuna Cârna, și un tânăr de 22 de ani, din comuna Stupărei, județul Vâlcea.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de producerea, importul, deținerea, comercializarea sau utilizarea uneltelor de plasă de tip monofilament și furt”, a transmis, joi, IPJ Dolj. 

IMAGINI:

 

 

Articolul precedentRomânia: Prima implantare a unei inimi artificiale la un copil
Articolul următorRomânia: Un mecanic de locomotivă a condus drogat două trenuri