Lege aproape aprobată. Profesorii vor avea program de 8 ore şi nu vor mai putea face medidaţii

Noul statul al profesorilor a trecut tacit de Camera Deputaţilor şi urmează să fie dezbătut în Senat, cameră decizională în acest caz. Comisia de învăţământ a Senatului şi Comisia juridică au emis, deja, un raport comun de admitere a proiectului de lege. Potrivit modificărilor ce se doresc legiferate, profesorul va avea statut de autoritate publică, similar cu cel al poliţiştilor, de exemplu. În condiţiile date, cine va agresa un om de la catedră va fi cercetat penal pentru ultraj. Măsurile se doresc impunse din cauza valului de agresiuni la adresa cadrelor didactice, acestea urmând să aibă obligaţiuni stricte odată cu dobândirea noului statut.

  • vor întocmi rapoarte către directori şi inspectorii şcolari
  • nu mai au voie să facă meditaţii
  • vor lucra 8 ore pe zi
  • vor răspunde pentru notele mici ale elevilor, consecinţe ale neîndeplinirii unor obiective
  • răspunderea pentru faptele proprii este mult mai mare, orice face, face ”în exerciţiul funcţiunii”
  • limitarea autonomiei profesionale
Articolul precedentBaschetbaliştii de la CSM, victorie în primul meci disputat ”acasă”
Articolul următorPădurari cercetați penal. Au marcat și tăiat, fără drept, zeci de arbori