Lege promulgată: Amenzi uriașe și închiderea unității pentru vânzarea de țigări și băuturi alcoolice minorilor

 

Președintele României, Klaus Iohannis a promulgat, marţi, legea care prevede amendarea cu 10.000 de lei şi suspendarea activităţii pentru o perioadă de 30 de zile de la prima abatere pentru operatorii economici care comercializează băuturi alcoolice şi produse din tutun minorilor sub 18 ani.

Astfel, persoanele juridice care vând băuturi alcoolice şi produse din tutun minorilor sub 18 ani vor fi sancţionate cu  „amenda contravenţională de 10.000 lei şi cu sancţiunea complementară de suspendare a activităţii pe o perioadă de 30 de zile la prima abatere; săvârşirea unei noi contravenţii la această lege se sancţionează cu amenda contravenţională de 20.000 lei şi cu sancţiunea complementară de închidere a unităţii”.

Potrivit celor stabilite de lege, poate fi dispusă măsura suspendării activităţii localului public pe o perioadă cuprinsă între 10 şi 30 de zile pentru servirea cu băuturi alcoolice, în localurile publice, a consumatorilor aflaţi în vădită stare de ebrietate, precum şi a minorilor.

Articolul precedentGorj: Băut la volan, a intrat cu mașina într-un copac, pe Defileu
Articolul următorMinistrul Energiei: Exploatarea gazelor din Marea Neagră a început