Liberalii lui Iulian Popescu și-au pus iarăși ciorba în poală. Afront la adresa colegilor din PNL Gorj

Festival al gafelor în rândul consilierilor locali PNL Târgu Jiu, dovadă că ABC-ul politicii le este încă foarte străin. În propoziție și responsabilitatea funcției, nu este permis, ca ales municipal, să ieși public și să dovedești că habar nu ai câți salariați sunt pe ștatul de plată al Primăriei Târgu Jiu, așa cum s-a întâmplat în cazul liberalului Cosmin Țirvuloiu. Acesta și-a asumat date false pe care nu a ezitat să le prezinte cetățenilor, într-o încercare de a atrage atenția.
Încă o dată, Țîrvuloiu este ales prin vot în orașul lui Brâncuși, primește o retribuție lunară, dar nu a știut nici măcar numărul angajaților Primăriei Târgu Jiu.
Din acest moment, era de așteptat un alt mod de lucru, o altă abordare publică, responsabilă, echilibrată, pozițiionări prin care să se facă uitată gafa impardonabilă a lui Țîrvuloiu, dar nu a trecut mult și în lumina reflectoarelor s-a introdus consilierul PNL Delia Răuț.

 

VIZITA LA SLATINA

 

Trei consilieri din grupul PNL de la Târgu Jiu, Delia Răuț, Mitruț Stănoiu și Cosmin Țîrvuloiu, au mers, în weekendul trecut, la Slatina, la un schimb de experiență cu primarul liberal Mario de Mezzo.

La sfârșitul săptămânii trecute, am avut onoarea de a răspunde invitației Primarului Municipiului Slatina, în scopul identificării unor exemple și modele de bune practici care ar putea fi preluate și implementate în cadrul Primăriei Municipiului Târgu Jiu – orașe asemănatoare din punctul de vedere al numărului de locuitori”, a transmis luni, 23 iunie, Mitruț Stănoiu. 

 

Consilierul Delia Răuț, mesaje deloc blânde pentru primarii PNL Gorj. Și nu doar

 

Probabil foarte încântată după ce a fost primită la discuții de primarul Slatinei, consilierul local Delia Răuț nu și-a mai controlat reacția și, aproape extaziată, a scris un mesaj laudativ pe facebook:

 

O să revenim cu mare drag la cel mai destoinic primar PNL! Mulțumim! Sunteți un exemplu”. 

Analitic, se poate trage o asemenea concluzie numai în urma cântăririi activităților tuturor primarilor PNL din întreaga țară, ceea ce, cu siguranță, Delia Răuț nu a făcut. Nu a comparat inițiativele, reușitele și nereușitele, nu a studiat condiții și factori de lucru.

Trecând peste abordarea ușoară, măruntă, alesul PNL a dat dovadă și de o totală lipsă de diplomație, atribut minus ce a condus la o altă mare gafă.

Potrivit Dicționarului explicativ al limbii române, ”DESTOINIC-Ă, destoinici, -ce, adj. (Despre oameni și acțiunile lor). 1. Vrednic, merituos. ♦ Isteț, îndemânatic. 2. (Urmat de un verb la infinitiv sau la conjunctiv) Capabil; p. ext. în măsură (să facă ceva); competent. – Cf. sl. dostoinŭ”. 

Din acest moment, mai mult decât evident, Răuț decretează că edilul-șef din Slatina este mai vrednic, merituos, isteț, îndemânatic sau competent decât, simplu exemplu, Robert Filiip, primarul orașului Rovinari și prim-vicepreședinte al PNL Gorj. La nivel de județ mai există cu o anumită notorietate și Liviu Cotojman (Roșia de Amaradia), dar și alți primari din aceeași grupare politică din care face parte și consilierul local de Târgu Jiu.

Oricine a trecut de clasa pregătitoare în ale comunicării știe că astfel de abordari nu au ce căuta într-un grup politic. Dincolo de faptul că nu este corect și elegant față de colegii din partid, așa se pot dinamita întregi construcții, există riscul apariției unor disensiuni interne.

 

Primarul Slatinei încearcă să dreagă busuiocul

 

Rapid și intelegent, primarul din Slatina, Mario de Mezzo, a replicat, încercând o reașezare a situației:

 

Cel mai destoinic primar de municipiu reședință de județ… din sud… că sunt singurul”, a scris edilul. 

 

În fapt, Mario de Mezzo a etalat modestia, în același timp manifestându-și un respect cel puțin protocolar pentru toți primarii PNL din România. Reacția sa a fost una de echipă.

 

Delia Răuț nu se lasă. Și își bagă și colegii

 

Replica nu a mulțumit-o pe Răuț, care a insistat:

În cazul dumneavoastră, lăsăm modestia la o parte! Pentru mine și colegii mei, așa sunteți, cel mai destoinic primar PNL din țară!”

 

În loc de concluzii…

 

Ce reies clar din cele petrecute, dincolo de o lipsă de eleganță manifestată cel puțin la adresa edililor din PNL Gorj, reamintim că, la nivel național, printre atâția, și Emil Boc, primarul municipiului Cluj Napoca, face parte din Partidul Național Liberal.

_

AUREL MĂCEȘANU

_

 

CAPTURI TEXT:

 

 

 

 

 

 

 

Articolul precedentParlamentarii au ales președinții celor două camere
Articolul următorTârgu Jiu: Atenție, se oprește apa într-un cartier