Lider PSD Gorj, mai fleț decât prevede grupa mică. A invitat electoratul la un grătar organizat de Liviu Dragnea

PDS-iștii gorjeni și-au făcut un obicei din a produce ”glume” pe seama lui Liviu Dragnea, dar nu le-a ieșit. Niciodată. După ce au murmurat vitejește, în mediul virtual, pro Grindeanu și Ponta, în zilele încercatului puci, câțiva ”dizidenți” și-au lipit buzele cu super glue și au adoptat poziția ghiocelului. De frică, din cauză de sigură pierdere a actualului oscior aflat în ros și perspectiva ciolanului care, noapte de noapte, inspiră vise eroice. Un membru marcant al PSD Gorj a reușit, zilele trecute, să facă țăndări liniștea cu ”centrul”, pace instaurată în rândul membrilor și simpatizanților social-democrați gorjeni după evenimente cu valuri și drumuri la București. Gest infantil doar de dragul partidului. Acesta a considerat binevenită ideea unui grătar popular organizat de liderul suprem, Dragnea, și,  zis și făcut, a acționat în consecință. Marius Vlaicu, unul dintre cei mai vechi pesediști gorjeni, a distribuit pe facebook un eveniment denumit ”Grătar la Dragnea”. O acțiune de proporții, replică la grătarul PSD de la Căcânaacolo unde PSD Olt, de 1 Mai, a oferit mici și bere gratuit cetățenilor. Demersul considerat de Vlaicu benefic pentru imaginea PSD este, însă, doar virtual și, pe deasupra, reprezintă o replică persiflatoare la adresa unor eterne practici politice. Dar Vlaicu, nu, share la eveniment, chiar dacă ”este programat” luni, 7 mai, zi lucrătoare. El nu a glumit, nu a căutat să fie sarcastic. Doar să-și ajute partidul.

 

Galerie foto:

Articolul precedentLoteria Română: Crește reportul istoric la Joker. Iată numerele extrase
Articolul următorSindicate CEO: ”Ordonanță” și în 2019