Liftiera de la spital care a cerut șpagă din cadourile copiilor bolnavi de cancer și-a dat demisia

Spitalul Județean de Urgență Craiova a emis un comunicat de presă prin care a anunțat că liftiera care ar fi cerut din cadourile destinate bolnavilor de cancer și-a dat demisia. Un voluntar a povestit pe facebook cum femeia a insistat până la etajul 9 să primească o plasă, din cele destinate micuților suferinzi. ”Prima plasă se lasă liftierei”, ar fi spus salariata spitalului, persoană care, nemulțumită că nu a primit nimic, a ar fi şi adresat injurii grupului de voluntari.

”Vă aducem la cunoștință că liftiera acuzată în mediul on-line că ar fi pretins un cadou de la un grup de voluntari vențit în spital să aducă daruri pentru copiii bolnavi și-a prezentat demisia, în cursul zilei de joi, 13 decembrie. Femeia era pensionară, ceruse să mai muncească până la sfârșitul luni ianuarie”, a fost precizarea venită din partea unității medicale.

Deși în rușine până la gât, comunicatorii spitalului au început să se laude că au declanșat o anchetă internă fără să aibă o sesizare scrisă în speță. Mai mult, discursul malițios a continuat prin reproșuri dorite voalate, săgeți ce îi vizează pe cei ce semnalează nereguli pe facebook, dar nu își asumă plângeri spre conducerea unității. Apropiați ai celui ce a declanșat scandalul au relatat că a fost depusă plângere la Registratura SJU Craiova, aceasta având numărul de înregistrare 475000/ 13.12.2018. Curios, liftiera nu și-a prezentat demisia până în ziua în care se spune că a fost depusă reclamația.

Articolul precedentPescar-bucătar de Gorj: Fir întins, strachina plină!
Articolul următorFlagrant la Gorj: Îl vrea DNA! Un director bugetar este cercetat pentru luare de mită