Locomotivă și două vagoane deraiate. Trenul transporta benzină

Compania Națională de Căi Ferate CFR SA informează sâmbătă că, începând cu ora 01:40, traficul feroviar pe distanța Roșiori – Măldăeni este oprit temporar din cauza deraierii, la intrarea în stația CF Măldăeni a locomotivei și a primelor două vagoane din compunerea unui tren de marfă.

Trenul aparține operatorului privat de transport feroviar de marfă GFR, avea în compunere 35 de vagoane, încărcate cu combustibil (benzină) și circula pe distanța Ploiești Est – Ișalnița.

La fața locului s-au deplasat echipajele ISU, reprezentanții AGIFER și cei ai SRCF Craiova, precum și echipele de intervenție, potrivit CFR SA.

Deoarece unul din vagoanele deraiate din compunerea trenului de marfă prezintă scurgeri de conținut, ISU nu permite intervenția personalului feroviar pentru ridicarea acestuia, fiind necesară sosirea utilajului (aparținând operatorului economic) de transvazare, în vederea golirii conținutului vagonului.

Articolul precedentTârgu Jiu: Un nou medic chirurg pentru copii la Spitalul Județean
Articolul următorLucescu, după înfrângerea din Austria: Atât au putut, atât au dat. Se joacă până la capăt