Selecționerul naționalei de fotbal a României, Mircea Lucescu, consideră că decizia UEFA de a nu permite suporterilor să participe la următorul meci al tricolorilor nu este dreaptă.
„Decizia nu a fost echilibrată. Nu a fost corectă. Noi am câștigat 3-0, mi se pare absolut normal. O echipă care părăsește terenul într-un sport în care fair-play-ul este pe primul plan, nu se putea altfel. Ce s-a întâmplat în plus, nu mi se pare normal. O echipă care părăsește terenul, care se comportă așa cum s-a comportat, distruge vestiarul, face gesturile pe care le face față de suporterii noștri, forțându-i pe aceștia să reacționeze, declarațiile pe care le-au făcut… Că au strigat suporterii <<Serbia, Serbia>> și pentru asta e pedepsită România cu un joc care nu se va disputa cu suporteri, asta înseamnă 5-600 de mii de euro. Nu e doar 50.000, mult mai mult am fost pedepsiți. (…) Sigur, asta trebuie să atragă atenția și suporterilor noștri, că orice fel de manifestare făcută în detrimentul echipelor vizitatoare se răsfrânge asupra echipei naționale. Și să înțeleagă și ei. Să strige pentru echipa națională dacă iubesc culorile echipei naționale. (…)
E un precedent care va putea crea probleme mari în viitor, că orice echipă care e pe cale să piardă un meci, se retrage. Asta mi se pare incredibil cum au putut judeca acei oameni. Rezultatul era absolut normal acest 3-0, dar lucrurile sunt mai complicate. Pe de altă parte, am câștigat meciul, e în regulă. Nu aveam nevoie de 3 puncte, terminam 0-0 meciul, jucam meciul din preliminariile campionatului mondial pe un stadion arhiplin. Noi am fost foarte tare pedepsiți. Nu a fost o decizie sportivă, a fost o decizie politică.
Nu e normal ca lucrurile să se întâmple în felul ăsta. Amenda nu e foarte mare, faptul că jucăm un stadion fără suporteri înseamnă 5-600 de mii de euro. Banii ăștia putea fi reinvestiți în fotbal”, a declarat, la Antena 3, Lucescu.