Lucescu, după meciul din Lituania: Sperăm să ajungem la baraj. Această victorie ne dă încredere

 

Naţionala de fotbal a României a învins echipa Lituaniei, scor 2-1 (1-1), marţi seara, pe Stadionul Dariaus ir Gireno din Kaunas, în Grupa a C2 a Ligii Naţiunilor.

Răzvan Marin (18 – penalty) şi Denis Drăguş (65) au adus a patra victorie consecutivă a tricolorilor în această campanie, după ce balticii au deschis scorul prin Armandas Kucys (7 – penalty).

Mircea Lucescu: Am avut câteva greșeli

 

Un meci dificil, ne aşteptam la acest lucru şi datorită stării terenului, dar şi datorită faptului că ei îşi doreau să nu retrogradeze din această fază a competiţiei. Am plecat cu handicap care ne-a făcut să fim mai precauţi în continuare. Cred că după penalty, nu ştiu dacă a fost sau nu valabil, echipa a jucat bine, am mai avut două-trei ocazii şi cred că este normal având în vedere că acum două-trei zile am jucat la 30 de grade şi acum am venit în aceste condiţii. S-a văzut randamentul jucătorilor de data aceasta. Într-o confruntare fizică cu Lituania am reuşit să câştigăm confruntarea. Chiar şi în aceste condiţii am avut câteva greşeli, poate şi presiunea acestui meci a făcut ca uneori să luăm unele decizii greşite privind construcţia jocului şi controlul jocului.

Jucăm următoarele meciuri ca să le câştigăm. Avem acest obligaţie. Această victorie ne dă încredere pentru viitor şi pentru ceea ce se va întâmpla. Sperăm să ajungem în primăvară la baraj. Eu cred că băieţii dacă vor continua pe acelaşi drum şi dacă vor reuşi să câştige şi următoarele două meciuri încrederea în potenţialul lor va fi imensă”, a declarat, după joc, selecționerul. 

Articolul precedentGorj: ”A parcat” mașina pe gard
Articolul următorVirgil Popescu, fost ministru al Energiei: Iohannis este oricând binevenit în PNL. Are o capacitate foarte mare