Decizii ale magistraților în două dintre cazurile penale înregistrate în ultimele zile în Gorj. Ion Adrian Gioancă, de 28 de ani, din Novaci, a scăpat de măsura arestului preventiv impus inițial de instanța de judecată. Acesta a fost reținut pentru 24 de ore, după care a primit un mandat de arestare pentru 30 de zile, pentru că a fi lovit un jandarm aflat în misiune. Gioancă a contestat măsura de arestare preventivă, iar Tribunalul Gorj a hotărât înlocuirea acesteia cu arestul la domiciliu. Judecătorii au luat o primă măsură și în cazul celor trei spărgători de mașini din Târgu Jiu, tineri care ar fi comis o serie de furturi din automobile pe raza municipiului, prejudiciul în speță fiind estimat la aproximativ 15.oo0 de lei. Liderul grupării, Ion Constantin Ursu, de 21 de ani, a primit mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, fiind cercetat pentru comiterea a șapte furturi. Ceilalți doi tineri implicați, în vârstă de 16 și 21 de ani, au fost puși sub control judiciar.
Acasă Principale Actualitate Magistrații au decis: Spărgătorul de mașini va sta după gratii, agresorul jandarmului...