”S-a născut într-o familie cu nouă frați, cu posibilități materiale reduse.
A stat prea puțin împreună cu părinții și frații, fiind dat în grija unui asistent maternal.
Asistentul maternal a devenit MAMA, iar fratele acesteia, unchiul.
Așa a crescut până la vârsta de 8 ani, când a ajuns la un centru de plasament, dar a ținut în permanență legătura cu familia adoptivă, căreia îi poartă un respect deosebit.
– Ei mi-au dat cea mai importantă parte a educației, cei 7 ani de acasă.
Model în viață i-a fost unchiul, care este polițist și care îi povestea mereu despre munca lui, despre intervențiile limită și despre situațiile în care chiar a salvat vieți omenești.
Răzvan era fascinat de toate aceste povestiri și, în timp, în suflet i s-a înfiripat dorința de a urma această meserie în care se regăsea pe deplin.
La 14 ani, când era în vizită la aceștia, i-a întrebat ce ar trebui să facă pentru a deveni polițist.
– În primul rând, trebuie să înveți bine! După ce termini liceul, poți să dai examen la una dintre școlile de agenți de poliție.
Răzvan nu a învățat bine, a învățat foarte bine!
Profesorii din liceu chiar l-au încurajat și i-au spus că trebuie neapărat să dea examen la Academia de Poliție.
– Nu la școala de agenți, Răzvan, tu ai toate șansele să intri la Academie!
Așa a și fost.
Răzvan a luat examenul și de astăzi este student al Academiei de Poliție <<Alexandru Ioan Cuza>>
A fost primul din Buzău și al patrulea admis la Academie.
Nu a avut o viață ușoară, dar și-a dorit foarte mult să reușească și… A REUȘIT!
Astăzi zâmbește, deși ne-a recunoscut că se gândește la toți cei care nu au luat examenul și care sigur erau copii buni și se pregătiseră.
– Oare chiar merit așa ceva eu? Poate și ei meritau!
Răzvan, noi îți spunem din tot sufletul că meriți din plin ceea ce ai reușit. Să fii admis cu a patra medie nu este un noroc, este rezultatul muncii tale.
Te felicităm și îți dorim un an universitar de excepție, atât ție cât și colegilor tăi!”, au transmis reprezentanții MAI.