Majorările de pensii și creșterea salariului minim, anunțate odată cu bugetul, în octombrie sau noiembrie

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a transmis că majorările de pensii vor fi anunțate odată cu Legea bugetului de stat.

 

Am decis în coaliţie ca, odată cu bugetul pe 2023, să avansăm public toate propunerile, toate măririle sau toate soluţiile sau toate măsurile pe care le avem atât pentru zona care trebuie protejată – segmentele de populaţie care au aşteptări, pensii, salarii mici – cât şi pentru zona economică. Probabil că în luna octombrie, sau cel târziu în luna noiembrie, va fi momentul în care premierul Ciucă şi Guvernul pe care îl conduce vor oferi public toate aceste aşteptări pe care, în mod legitim, le au foarte mulţi oameni. (…) Probabil că legea bugetului de stat va ajunge în luna octombrie în Parlament, luna noiembrie ar fi un termen rezonabil” a spus, luni seară, la Antena 3, liberalul.

Articolul precedentTârgu Jiu: Campioana mondială Denisa Tîlvescu: Sunt onorată că am făcut parte din proiectul Strad’ Art
Articolul următorBecali îl vrea pe Bauza în iarnă. Ce spune Adrian Mititelu, patronul FCU Craiova